Nepretuitul Timp!

Imagine

Inainte de a muri, Alexandru cel Mare Imagine  si-a chemat generalii şi si-a spus ultimele trei dorinte.

1] Sicriul sa fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii.

2] Comorile dobândite [argint, aur, pietre preţioase], sa fie risipite pe tot drumul pana la mormânt.

3] Mâinile sale să atarne in afara sicriului, sa poata fi vazute de toti.

Unul dintre generalii sai, surprins de aceste dorinţele neobişnuite l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele acestor dorinte.

 Imagine

Alexandru a explicat:

1] Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii sa-mi duca sicriul ca in felul acesta sa arate tuturor cat de neputinciosi sunt in fata mortii.

2] Vreau ca pamantul să fie acoperit de comorile mele pentru ca toată lumea sa poata vedea că toate comorile ce le castigam aici pe pamant, aici raman.

3] Vreau ca mâinile mele să atarne în aer goale, pentru a permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, asa cum am venit, atunci cand se termina tezaurul cel mai de pret -Timpul.

 Imagine

Timpul este viata noastra.

Cel mai bun cadou pe care il poti da cuiva este timpul tău!

Şi tu, prietene, dacă ai intuiție, vei înțelege de ce ai primit acest TEZAUR.

Imagine

Leave a comment »

Maica Tereza, o Femeie Fenomenală

Maica Tereza de Calcutta este, cu siguranţă, unul dintre oamenii cu adevărat frumoşi!

Este cea care a fost şi va rămâne un simbol al vieţii dedicate ajutorării celor aflaţi în nevoie, al carităţii, al iubirii faţă de semeni.

A rămas în istorie prin suportul oferit cu multă dragoste celor săraci, bolnavi, orfani, abandonaţi, singuri, celor neîncrezători într-o viaţă mai frumoasă din punct de vedere spiritual.  I-a spălat, i-a vindecat, i-a mângâiat, i-a încurajat, i-a iubit…

Este pentru mulţi un model de credinţă, de solitaritate cu cei neajutoraţi, un model de umanitate şi de frumuseţe sufletească! O Sfântă a zilelor noastre!

S-a implicat în nenumărate activităţi de caritate, şi în anul 1979 a primit, ca răsplată, Premiul Nobel pentru Pace.

A înfiinţat ordinul „Misionarele Carităţii”, care s-a extins mai întâi în toată India. Astăzi, îşi desfăşoară activitatea cu succes într-un număr foarte mare de ţări :).

 

S-a stins din viaţă în anul 1997, însă faptele sale, dragostea ei pentru semeni, mesajul său către oameni, cuvintele ei- toate au rămas…

 

Pentru femei fenomenale

Nu uita niciodata că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar
Zilele se adună în ani…
Dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă.
Spiritul tău e cel care îndepărtează pânzele de păianjen…
Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare.
Dincolo de orice reuşită e o altă încercare.
Cât timp trăieşti, simte-te vie!
Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din  nou!
Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp…
Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi.
Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine.
Fă astfel ca, în loc de milă, sa impui respect.
Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap.
Când nu poţi nici asta, ia-o la pas.
Când nu poţi să mergi, ia bastonul.
Însă nu te opri niciodată.

Maica Tereza de Calcutta

Oricum

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…
Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi…
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi…
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns…
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu…
N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.


  • Nu contează să faci multe lucruri, important este să le faci cu multă dragoste.
  • Nu putem face lucruri mari, doar lucruri mici cu iubire mare.
  • Dacă nu poţi să hrăneşti o sută de oameni, atunci hrăneşte unul singur.
  • Dacă judeci oamenii, nu vei mai avea timp să îi iubeşti.
  • Ştiu că Dumnezeu nu-mi va da nimic cu care să nu mă pot descurca. Mi-aş dori doar ca El să nu aibă atât de multă încredere în mine.
  • Cuvintele frumoase pot fi scurte şi uşor de spus, dar ecoul lor este fără sfârşit.
  • Bucuria este rugăciune. Bucuria este tărie. Bucuria este o plasă a dragostei cu care prinzi suflete.

Maica Tereza de Calcutta

Comments (2) »

Gelozia- dovadă de dragoste sau…boală?

Mulţi spun că dacă nu eşti gelos, înseamnă că nu iubeşti cu adevărat. Aşa să fie? Eu cred că gelozia nu poate să aducă lucruri bune într-o relaţie. Cred că dacă iubeşti şi ai încredere în tine şi în partenerul tău, nu ai de ce să faci scene de gelozie, în ideea de a-i demonstra celuilalt că îţi pasă de dragostea şi atenţia lui.

Pe de altă parte, este adevărat şi că nu ai cum să fii indiferent când îţi vezi iubita sau iubitul alături de altcineva. Aici apare teama de a nu pierde persoana iubită. „Gelozia e durerea de a vedea pe altul posedând ce posedăm”, spunea Diogene, însă nu trebuie să ajungem niciodată să ne imaginăm ceea ce nu este, nu trebuie să se ajungă nicidecum la exagerări! Asta e clar!

Gelozia este un lucru teribil; seamănă cu iubirea, dar e contrariul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenţa lui şi triumful asupra lui. Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionată a egoismului, exaltarea eu-lui, despot, exigent, vanitos, care nu poate să se uite şi să se subordoneze. – Henri Frederic Amiel

Gelozia e fiica iubirii pe care însă de multe ori o ucide cu veninul ei. – Lorenzo Stramusoli

Gelozia e un monstru zămislit prin el însuşi şi născut din el însuşi. – William Shakespeare

Gelozia este pur şi simplu teama că nu ai valoare. – Jennifer James

Gelozia este o patimă care caută cu tot dinadinsul motive de suferinţă.– F.D.E. Schieiermacher

Gelozia e sentimentul care te face ridicol şi te înjoseşte. Gelozia este umbra iubirii. – Liviu Rebreanu

Gelozia este lipsa de respect faţă de persoana pe care o iubeşti.– Ivan Bunin

Napoleon al III-a s-a îndragostit în anul 1852 de contesa spaniolă Maria-Eugenia de Montijo, considerată la acea vreme cea mai frumoasă femeie din lume. Nu a trecut mult timp şi s-a însurat cu ea. Calităţile ei îl umpleau de o fericire pe care nu o mai cunoscuse, astfel că nu a putut rezista în faţa graţiei, tinereţii şi, desigur, frumuseţii ei divine. Mulţi dintre cei din anturajul împăratului nu erau de acord cu decizia de a se căsători cu contesa, insă Napoleon a susţinut că a preferat  o femeie pe care o admira şi o iubea unei necunoscute.

Prin urmare, la începutul anului 1853, a avut loc căsătoria dintre al doilea împărat al francezilor şi Maria Eugenia.  Cei doi se puteau bucura de absolut toate elementele unei căsnicii ideale: aveau sănătate, bogăţie, putere, glorie, frumuseţe şi dragoste.

Cu toate acestea, în curând, flacără care părea să strălucească atât de tare a început să se micşoreze, a pâlpâit şi s-a stins. Napoleon a putut să facă din Eugenia o împărăteasă, dar nimic în lume, nici puterea dragostei, nici autoritatea rangului său, nimic din toate astea nu au reuşit  să schimbe caracterul contesei.

Eugenia era o femeie geloasă, roasă de bănuieli. Îl hărţuia, îl sfida, îşi bătea joc de vorbele sale, îi refuza cel mai mic moment de linişte şi independenţă. Când era retras în biroul său, absorbit de treburile statului, îi întrerupea convorbirile cele mai importante. Nu-l lăsa niciodată singur, de teama unei alte femei. Într-o zi a intrat cu forţa în biblioteca lui Napoleon şi l-a înjurat.

Toate acestea nu l-au făcut pe împărat să o iubească mai mult pe Eugenia. Dimpotrivă. Din cauza comportamentului ei, Napoleon ajunsese să iasă des seara, printr-o uşă secretă pentru a se duce la o frumoasă doamnă care-l aştepta şi care nu îl sufoca cu dragostea sa.

Napoleon prefera să rătăcească prin oraş, plimbându-se şi visând, pe străzi pe care împăraţii nu au ocazia să le cunoască decât din cărţi…

Iată ce obţinuse Eugenia prin certurile ei. Nici titlul, nici frumuseţea nu erau suficiente pentru a salva dragostea! Ea provocase dezastrul cu gelozia şi văicărelile sale.

Leave a comment »

Tu eşti minunat!

ÎNCURAJEAZĂ CU UN ZÂMBET

OFERIT DIN SUFLET!!!


Proverbe despre surâs 🙂

„Nu ţine decât o clipă şi amintirea lui stăruie câteodată o viaţă întreagă”.

„Nu serveşte la nimic, atâta timp cât n-a fost dăruit” 😉

„Zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat”.


Haideţi să fim recunoscători şi să ştim să încurajăm. Dacă urmăriţi acest filmuleţ interesant, veţi vedea: cuvintele frumoase se întipăresc în inimi şi sunt repetate cu plăcere.

Ele vor fi preţuite ca atâtea alte comori, mult timp după ce noi înşine le vom fi uitat 😉

Leave a comment »

Poema chiuvetei de Mircea Cartarescu

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.

în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
– stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.

stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.

… cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată…
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.


Leave a comment »

Tinerii de Nichita Stanescu

Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei înşişi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.


Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.

Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însăşi a lumii.

Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.



Leave a comment »

Am iubit… de Nicolae Labis

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,


Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci


O
ri pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.

Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,

Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor

Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură

Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,

Săgetarea de idei…

 

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie…

 

Leave a comment »

Orice mare iubire are o istorie: „Jurnalul”- o poveste minunata

The Notebook” este un film fermecător…o poveste de dragoste adevărată care nu se poate să nu te emoţioneze şi să nu te pună puţin pe gânduri…

Nu vreau să vă povestesc exact despre ce e vorba, pentru că ar fi păcat să nu descoperiţi singuri!

Dacă nu aţi văzut încă filmul, sper că dupa ce aţi văzut clipul am reuşit să vă conving să faceţi rost de el şi să îl urmăriţi într-o zi superbă, alături de iubit sau iubită!

Ţie ţi-a plăcut? 🙂 Aştept părerea ta 😉

Comments (1) »

Vlad Cretu: „Suntem dirijorii propriei noastre orchestre în viaţă”

Dacă îl întrebi, pur şi simplu, ce mai face, îţi răspunde aşa: „Sunt foarte bine, mulţumesc. Fericit cum mă ştii, în lumea mea, cu muzica sufletului meu. Viaţa mea este perfectă, ca de obicei”.

El e Vlad Creţu…un Om Frumos.


Oameni frumoşi: Cine e, de fapt, Vlad Creţu?

Vlad Creţu: Un băiat care cântă din suflet. Sau, „Un înger în inima ta” 😛 – titlul unei piese proprii, la care ţin foarte mult.

Oameni frumoşi: De când faci muzică?

Vlad Creţu: Cânt de când mă ştiu. Mama îmi spune că încă de la primele luni de viaţă gânguream în ritm :D.

Oameni frumoşi: Ai putea să mai concepi viaţa fără muzică?

Vlad Creţu: NU, în niciun caz. Muzica, alături de familia fericită, sunt singurele mele motive de fericire adevărată.

Oameni frumoşi: Ce înseamnă pentru tine „oamenii frumoşi”? Cum arată ei? Cum sunt?

Vlad Creţu: Oamenii frumoşi sunt oamenii care îţi zâmbesc fără să-ţi ceară nimic în schimb. Sunt oamenii care te mângâie prieteneşte şi te privesc în ochi şi-ţi spun că viaţa este frumoasă şi merită trăită cu adevărat.

Oameni frumoşi: Ai întâlnit mulţi astfel de oameni? Sau… îi cauţi undeva anume?

Vlad Creţu: Da, am întâlnit mulţi oameni frumoşi. Nu îi caut, ei sunt peste tot! Trebuie doar să îi vedem şi să-i apreciem cu adevărat. Ce se aseamană se adună, Slavă Domnului!

Oameni frumoşi: Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta? Ce faci acum?

Vlad Creţu: Sunt prins cu concerte, repetiţii, „Dansez pentru tine”, mereu lucrez. Am zile când plec de dimineaţă şi mă întorc noaptea târziu şi trec direct în pat, la somn, ca să-mi încarc bateriile. Puţinul timp liber mi-l petrec citind, sau, ca astăzi, un mic grătar cu prietenii.

Oameni frumoşi: Dar cum arată o zi frumoasă din viaţa ta? De ce ai nevoie ca să poţi să spui că ai avut o zi perfectă?

Vlad Creţu: La mine toate zilele sunt perfecte. Mă trezesc de dimineaţă, mă închin, îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru că am deschis ochii bine, sănătos, şi aleg să am o zi perfectă. Şi am, într-adevăr, o zi perfectă! Suntem dirijorii propriei noastre orchestre în viaţă.

„Am renunţat de mult timp să mai judec oamenii”

Oameni frumoşi: Şi totuşi, cred că ai trăit şi dezamăgiri. Pe tine ce te întristează, ce te dezamăgeşte?

Vlad Creţu: Când trăiam dezamăgiri, nu cunoşteam Secretul. Acum îmi dau seama că nu există dezamăgiri pe această lume. Pentru că totul în jurul nostru este creat din imaginaţia omului şi din părerile fiecăruia.

Astfel, fiecare crede ce vrea, face ce vrea, zice ce vrea. De aceea, am renunţat de mult timp să mai judec oamenii. Nu are niciun sens. Acesta este principalul motiv pentru care oamenii se simt dezamăgiţi, minţiţi, batjocoriţi, etc. Pentru că se judecă între ei. Nu are niciun sens să ne judecăm.  În felul ăsta, nimeni nu te va mai dezamăgi, iar zilele vor fi perfecte. Totul se leagă şi pleacă de la ceea ce gândim.

Oameni frumoşi: Cum ai ajuns să gândeşti aşa? Mereu ai fost la fel de optimist, de încrezător? Mereu ai iubit lumea, viaţa?

Vlad Creţu: Nu am fost mereu aşa. Am fost ca toţi ceilalţi. Cu probleme, cu frustrări, cu lacrimi, cu suferinţă. Până când…am zburat prima oară cu avionul. Acolo sus…am avut prima revelaţie. Am realizat că totul ţine de perspectivă. De acolo, de sus, nici nu existam.

Toate aceste probleme ni le facem singuri: războaie, politică, mass media, toate aceste forme de control- de acolo de sus nici nu există.

Părerile fiecăruia, concepţiile fiecăruia, orgoliile prosteşti, invidiile, prostiile, nimic! Acolo sus, nimic din toate astea nu există. Atunci mi-am dat seama că viaţa este cu totul altceva decât credeam eu până atunci că este. M-am luminat. Şi am început să îmi trăiesc viaţa în cel mai simplu mod posibil: familie şi muzică. Totul doar în jurul familiei şi a muzicii.

Iar a doua revelaţie am avut-o când am vizionat „The Secret”. Sunt una din persoanele care aplică mereu de atunci acest Secret…şi sunt fericit.

Oameni frumoşi: Am mai auzit vorbindu-se despre filmul ăsta. Şi totuşi încă nu l-am văzut. Probabil m-am gândit că trebuie să fiu pregătită -nu ştiu exact pentru ce- atunci când o să îl văd.

Vlad Creţu: Este singurul documentar care merită cu adevărat văzut. Şi sper din tot sufletul să-l înţelegi şi să-l aplici, iar viaţa ta va deveni perfectă- dacă nu este deja.

„Familia mea reprezintă cele mai frumoase

patru fiinţe din întregul Univers”

Oameni frumoşi: Vorbeşte-mi puţin despre familia ta, despre cei atât de dragi ţie. De ce sunt atât de deosebiţi? Au ceva în plus faţă de celelalte familii?

Vlad Creţu: Familia mea este mai importanta şi decât mine. Ţin la familia mea mai mult decât la mine însumi. Îi iubesc atât de mult pentru că datorita lor eu sunt ceea ce sunt astăzi.

M-au susţinut cât au putut de mult, cu orice. Au făcut foarte multe sacrificii pentru mine şi le sunt recunoscător pe viaţă.

Visul meu este să câştig atât de mulţi bani încât să îi ţin eu liniştit pe toţi doar din venitul meu.

Mmm, nu ştiu dacă au ceva deosebit faţă de celelalte familii. Probabil că sunt şi alte familii la fel de frumoase şi de fericite. Însă privind prin ochii mei, familia mea reprezintă cele mai frumoase patru fiinţe din întregul Univers.

Oameni frumoşi: Părinţii şi bunicii?

Vlad Creţu: Da: Gaba, Tata Pupu , Lala şi Tata Doru.

Oameni frumoşi: Ştii că mulţi oameni gândesc la fel ca tine. Oameni care îşi iubesc enorm familia. Cu toate astea, uită să spună lucrurile astea. Sau nu le spun intenţionat. Unora le e oarecum jenă, le e ruşine să spună aşa ceva. Cum îţi explici asta?

Vlad Creţu: Pentru că sistemul monetar a creat măşti oamenilor. Cu toţii au ajuns să poarte o mască: din neîncredere faţă de toţi cei din jur.

Astfel, oamenii au devenit neîncrezători să afirme până şi cele mai sincere şi curate sentimente pe care le au faţă de familie. Dintr-o teamă prostească de a nu fi judecaţi drept…”băiatul mamii” sau „fata mamii”. Cât timp avem părinţi, suntem toţi nişte copii.

Oameni frumoşi: Pentru ce trăim? Crezi că fiecare are o misiune în viaţă?

Vlad Creţu: Da, cred că fiecare om are o misiune în viaţă. Cei care şi-o descoperă printr-un şir de alegeri corecte, vor deveni fericiţi cu adevărat.

Fericirea, de fapt, înseamnă vise împlinite. Dumnezeu ne presară mereu semne în calea noastră. Totul este să le vedem şi să luăm deciziile corecte. Să alegem ceea ce simţim cu adevărat că este bine pentru noi.

„Viaţa e o sumă de alegeri,

aşadar alege să fii fericit!”

Oameni frumoşi: Tu faci muzică, deci artă. E, până la urmă, chiar necesar să visezi. Dar rutina, munca de fiecare zi, grijile, nu crezi că toate astea ne fac pe „noi”, ceilalţi, să uităm deseori care sunt lucrurile cu adevărat importante în viaţă?

Vlad Creţu: Şi această rutină ţine tot de alegerile pe care le face fiecare.

Aleg să am o viaţă plictisitoare sau aleg să am o viaţă plină de clipe perfecte.

Aleg să mă închid în mine sau aleg să mă deschid şi să zâmbesc celor din jurul meu.

Aleg să judec pe toţi cei din jur sau aleg să-mi fac prieteni adevăraţi la care să ţin mult şi alături de care să mă bucur de viaţă.

Aleg să fiu trist, sau să visez cu ochii deschişi, zâmbind.

Aleg să am o zi proastă sau aleg să am o zi perfectă.

Aleg să trec neobservat prin viaţă sau să fiu apreciat de toată lumea.

Aşadar, cu toţii pot fi fericiţi dacă îşi doresc cu adevărat asta. Totul ţine de perspectivă. Adică, puţini oameni realizează faptul că în ceea ce fac zi de zi, ei construiesc, adaugă, îmbunătăţesc. Spre binele omenirii, până la urmă.

Oamenii, în general, se leagă de amănunte de suprafaţă: mă doare capul, gagica cutare nu mă vrea, etc. Şi de aceea ajung să intre într-o stare numită rutină, în care li se pare că bat pasul pe loc. Şi nimic nu îi mai bucură.

Şi mai ales, oamenii uită să-i mulţumească Lui Dumnezeu  pentru tot ceea ce au. Ei doar se vaită pentru ceea ce nu au, fără să îşi dea seama că doar mulţumind vei avea în continuare mai mult din tot ceea ce îţi doreşti!

De ce să plângi când poţi să râzi? Viaţa este o sumă de alegeri, aşadar alege să fii fericit!

Comments (9) »

Unde ne sunt visatorii?… de Alexandru Vlahuta

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,

Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,

Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!

Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?…

Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire,

Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,
Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?…

Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde,
Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
Sub imensa şi eterna armonie generală?…

Eşti de-abia în pragul lumii. Îi-i aşa de sprinten gândul.
Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!
Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă!

Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, şi culori, şi forme tu le laşi să se strecoare,
Legănând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă,
Când atâtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă!

Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă;
Şi cu lacrimi stoarse-n silă — nu mi-aş mai aduce-aminte —
Am bocit şi eu… nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!…

Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală,
Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor,
Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Disperări de porunceală şi dureri închipuite,

Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe,

Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,

Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci,
Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune
În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune!

Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare
A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă!
Şi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite,
Câţi martiri pe care vremea şi uitarea îi înghite!

Şi când lumea asta toată e o veşnică mişcare,
Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare,
Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă
În campania aceasta mare şi neîntreruptă,

Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?…

Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s semănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,

Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre
mângâiere şi iubire,
Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-
o lume nouă!

Leave a comment »